Ochi

Se miră banca strâmbă
Că-mi fumez tăcerea-n scândurile ei
Clădirea vechi-murdară
În-geamulfumuriu priveşte apus
Se miră
Se miră
Cerul
De porumbeii
Ce-mi sorb
Tălpile
În cioc

Nări

Hoinăresc hoinăreşte în hoinăria mea hornăit-molfăită
De hoinară prin lumea fără hoy şi fără oxy-gene-n nară
Alerg umezit în teneşi de şase lei şi nu de trei
Curg mucii incapacitaţii de piei mucalit-murdărite
De masticatii cvasi-ronţăite de lac de unghii
Şi oje mov
Nu îmi doresc nimic
Decât înapoi Dorinţa
Pierd pierd pieeeeerd timpul
Paşii ortacii şi orto-spinarea
Cocârjată
Şi
Plictisită de hoy-năreala
Şi
Nări înfundate
Doar o mare boschetară
Într-o lume scabroasă
Scârbită aiurită gârbovită
Grăbind grăbeli grăbite în graba de zi cu zi
Totul e fără sens
Totul nu are sensaţie
Totul nu are în-sens-ătate
Nimicul nimiceşte nimicnicii
Iar eu caietul albastru
Cu cerneală de stilou colorat
Muc muci mucus
Nimic nu poate descrie mai bine
Totul
Scârbos dinjur

Trecătorul

Florile uscate de cireş abia-şi mijeau
Sepalele sfrijite
Şi noi frigeam porumb necopt la foc de paie
În spatele grădinii,
Acolo, între nuci.
Bătrâna ne alerga
Cu ciomagul
Prin cimitirul de vis-à-vis
Şi ne piteam, copii,
Pe după cruci,
Cu mâinile negre de-arsură,
Cu gurile afumat-lăptoase,
Cu inocenţa-n gene,
Ne ghemuiam în sudoarea cavourilor
Cu pumnii strânşi,
Cu ochii duşi,
Toţi
Cu zâmbete lărgite
De cenuşă
Până la urechi
Şi-aveam porumb între dinţi.
Baba-hârca ne căuta încă
Şi-am trăpăit
O bună bucată de vreme.
”Ne trântisem în iarba de la debarcader.
-Dacă nu-i dai drumul broaştei o să faci râie.”
Mi-a spus Dănuţ ţuguiat de serios
Am lăsat verzitura alunecoasă
Să îmi fugă degetele
Mânjite de lipici.
Tartori demenţi,
Miroseam moartea
Şi înjunghiam fluturii cu furculiţa.
Aripile prăfoase se zbăteau drăguţ în vânt
Şi le întindeam pilitura gălbuie-n palme.
Apoi ne spălam în gârlă
Şi culegeam lipitori în borcane.
Le aruncam unii în cârca altora,
Le lungeam, le tăiam,
Le-mpărţeam, le jucam la poker,
Le făceam pioni la şah
Şi ele se târau negru-sângerii
În carouri.
Apoi ne-am oprit
Şi-am privit tâmp
Cum răsuflau mini-şerpii
Sacrilegiul copilăriei.
Eram laolalta eve şi adami
Cimitirul din spatele casei
Ne era eden
Şi nu aveam habar
De el, cel care ne plutea
Zilnic de pe un mal pe altul
Ne rătăcea în el
Charon
-Come on !
Ne întindea mâna şi ne urca
Alături.
Îl chirceam,
Îl trăgeam în nări,
Îl mâncam de haine,
Îl intram în noi.
Dormeam cu ochii aprinşi,
Cu scobitori de fier între pleoape
Şi ne puneam mereu oglinda
Pe buze.
Nu, nu mai respiram.
Nu, noi nu mai eram.
Nu, noi dormeam
Un somn aducător a moarte.

mottoras pitic

« Înainte să ştiu măcar ce doream, dorinţa însăşi a dispărut, licărul s-a stins, iar lumea a redevenit obişnuită, tulburată doar de dorul pentru dorinţa ce tocmai se risipise. »
(C. S. Lewis)